Am recitit anumite lucruri pe care le-am scris acum 4 ani.
Mă sperie tot timpul ăsta care a trecut pe lângă noi. Mă sperie senzația asta de amintire. Știu tot ce am scris pentru fiecare, dar de fiecare dată când recitesc mi se pare ceva nou... nemaiîntâlnit și în niciun caz ceva care a ținut de viața mea... Aveam optișpe ani, după aia nouășpe, douăzeci, douăzeci și unu, acum douăzeci și doi. Și uneori, nu știu de ce, simt că am început să trăiesc cu adevărat abia după vara din 2010 în care am împlinit optișpe ani. Tot ce e înaintea acelei veri îmi pare atât de departe și de nesemnificativ. Cred că optișpe a fost cel mai îngrozitor an pe care l-am trăit, dar nu știu de ce, simt că a fost și cel mai frumos. Poate pentru că atunci am început să mă șlefuiesc. Cea mai frumoasă și urâtă durere am trăit-o atunci.
Începutul ultimului an de liceu, prima dată când am suferit cu adevărat după un băiat, vara la Craiova, vara la Cluj, vara la mare, Ioana și Rareș. Ioana cu care nu am mai vorbit de nu știu de când... Rareș cu care vorbesc doar în vacanța de vară și care anul ăsta m-a surprins când și-a amintit de ziua mea și m-a sunat. Dani, Adi, Luci, Andrei, Beni, Dani, Cătă, Vlad, Ștefan, Claudia, Iulia, Virginia, Raul, blogul, clasa a doișpea, MARIN SORESCU, banchetul, admiterea, prima sesiune, Placebo – instrumentalul de la Twenty years, totul trece foarte repede pe lângă mine.
Și au trecut trei ani de când nu am mai văzut marea vara. Și doar un an de când am văzut-o ultima dată iarna. Ce frumos întoarsă cu susul în jos e viața mea, nu?
A fost o iarnă lungă, dar parcă a sosit mai repede ca niciodată vara. De marți o să fiu oficial liberă, absolventă și o să am timp să citesc câtă poezie am chef, să mă plimb, să mă duc la ștrand, să beau o grămadă de litri de ceai, să învăț să gătesc, să mă întorc în Brașov, să ma văd cu Di, să îi văd pe ai mei, să mănânc dulceața de căpșuni a mamei, să trec pe la fostul liceu, să mă duc la țară, să mă scald în lac, să stau pe bancheta din spate a mașinii și să mă simt mai creativă ca oricând, să petrec timp cu vară-mea, să-l citesc și să-l învăț pe Freud, să aplic la masterat, să merg împreună cu colegii de facultate la mare, să jucăm activity, mimă, eu, mafia, să citesc doar ce vreau eu și să nu mă mai simt constrânsă să învăț nimic din ceea ce nu-mi place, măcar pentru câteva luni.
Vara asta o să fie minunată. Și după o vară atât de frumoasă nu poate sosi decât o toamnă pe măsură.
Vă iubesc pe toți pentru că v-am iubit odată.
No comments:
Post a Comment
Vorbește-mi.