În mintea mea
ai început să exişti de la zero.
Îmi povestea despre tine,
eu luam cuvintele cărămidă cu cărămidă
şi încercam să te construiesc...
să te cunosc
aproape că speram să te şi ating
să-ţi întind mâna şi să-ţi spun
"bună, sunt anca!"
iar tu mi-ai fi spus "ştiu,
semeni cu el."
Ai rămas.
Vocea şi privirea cu care îmi povestea despre tine
erau acoperite de praf
pentru că nu le mai folosise niciodată până atunci.
Probabil...
asta ţi-aş spune
dac-aş avea vreodată ocazia
să te întâlnesc.
imi pare rau pentru postarea aia, chiar nu mi-am insusit-o si habar nu am cine a scris-o, sincer, am gasit-o pe TUMBLR si avea reblog de 1000000000 de ori:-?? oricum am sters-o. papa
ReplyDeleteAnca, e superb ! Imi imaginez o voce ragusita povestind.
ReplyDelete@ My friends, there are no friends: okay, mulţumesc.
ReplyDelete@ Ocup un loc imaginar: mă bucur mult că ţi-a plăcut! :)